Ajutor dezinteresat

Într-o seară, un tânăr se întorcea acasă. Dar, din cauza întunericului ce se lăsase, s-a împiedicat de un bolovan şi, căzând, s-a lovit destul de tare. Supărat foc, a plecat mai departe, dar un gând nu-i dădea pace. Ce căuta ditamai bolovanul în mijlocul drumului şi cum de nu l-a văzut la timp ? Aoleu, dar dacă mai trec şi alti oameni şi păţesc la fel ca el ? Chiar în acea clipă, tânărul s-a oprit şi, cu toate că se lovise destul de tare şi se grăbea să ajungă acasă, a făcut cale întoarsă până la bolovanul cu pricina pe care l-a împins la marginea drumului. Acolo putea să stea oricât, că nimeni nu s-ar mai fi împiedicat de el. De-abia acum, tânărul nostru a plecat liniştit şi mulţumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea parcă mai puţin acum, când ştia că i-a scăpat, poate, şi pe alţii de la o suferinţă ca a lui.

Să ştii să te gândeşti şi la ceilalţi, înseamnă să ştii să trăieşti. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie şi bucuriile noastre, iar durerile şi necazurile lor, trebuie să ne doară şi pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalţi.

Te-ai întrebat vreodată dacă n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tânărul a dat la o parte bolovanul ? Fără să îl cunoşti, fără să te cunoască, fără să aştepte vreo mulţumire, omul acela ţi-a făcut un bine.

"Dragostea - rădăcina şi izvorul binelui."

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Copilul bine crescut

Într-un sat din câmpie, s-au întâlnit la fântână trei femei. Două dintre ele nu încetau să-şi laude băieţii. Cea de-a treia, însă, nu spunea nimic, cu toate că avea şi ea un băiat de care nu s-ar fi putut plânge. Au luat cele trei femei câte o găleată cu apă şi au plecat împreună înapoi, spre casă. Pe drum, s-au întâlnit cu cei trei copii, care se jucau într-o livadă.

- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E aşa de puternic.

- Dar al meu, zise şi a doua, e priceput la toate.

Nici de această dată, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. Însă copilul ei, văzându-şi mama, s-a grăbit să vină şi să ia găleata. Ceilalţi doi băieţi au început să râdă şi au rămas să se joace mai departe. Acum se vedea adevărul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se lăuda cu feciorul său, dar în locul ei vorbeau faptele.

"Învaţă-te, fiule, să fii totdeauna simplu şi fără răutate!" (Sfântul Efrem Sirul)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Patru piersici

Odată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:

- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?

- Ce să fac, tată, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost bună. Am luat apoi sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.

- Bine ai făcut, băiatul tatii, sigur tu o să ajungi un bun gospodar.Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce-ai facut cu piersica ta?

- Am mâncat-o. A fost aşa bună, coaptă şi fragedă ...

- Şi apoi?

- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.

- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom "lacomul mai mult pierde şi lenesul mai mult aleargă". Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună? - l-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.

- Nu ştiu.

- Cum nu ştii, da' ce-ai făcut cu ea?

- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!

- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu sunt toate de vânzare în viaţă; mai ales ce ai primit de la părinţi. În sfârşit, ţăranul l-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.

- Dar ţie ţi-a plăcut piersica?

- Nici eu nu ştiu, tătucă.

- Cum, şi tu ai vândut-o?

-Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet. Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a spus:

- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Trupul şi sufletul

http://www.crestinortodox.ro/povestiri-audio/pilde-povestiri-ortodoxe-talc/trupul-sufletul-4105.html (daţi click pe link)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Desenele copilăriei

Nume desen	Link
Alba-ca-Zăpada	http://www.trilulilu.ro/video-animatie/alba-ca-zapada-dublat-romana-1940
Mica Sirenă (2008)	http://www.trilulilu.ro/video-animatie/mica-sirena-varianta-disney-in-limba-romana
Mica Sirenă (1989)	http://www.filmetitrate.net/2012/09/the-little-mermaid-1989.html
Mica Sirenă: Întoarcerea în mare	http://megashare.info/watch-the-little-mermaid-2-return-to-the-sea-online-TkRFek1BPT0
Cenuşăreasa	http://www.trilulilu.ro/video-animatie/cenusaresa-disney-2007
Mulan	http://desene3animate.blogspot.ro/2013/04/mulan-1-dublat-in-romana-neinfricata.html
Frumoasa din Pădurea adormită	http://www.trilulilu.ro/video-animatie/frumoasa-adormita-dublat-romana
Frumoasa şi Bestia	http://deseneanimateonline.info/filme-animatie/frumoasa-si-bestia-1991-film-intreg-romana/
O poveste încâlcită	http://www.youtubevideo.ro/tangled-2010-o-poveste-incalcita/
Aladin şi Regele hoţilor	http://deseneanimateonline.info/cele-mai-frumoase-povesti/aladin-si-regele-hotilor-1995-film-intreg-romana/
Anastasia	http://www.filme-net.com/2011/07/anastasia-online-1997-filme-online-gratis-subtitrate-in-limba-romana.html
Regele leu 1	http://cinemabiledonline.blogspot.ro/2013/01/the-lion-king-regele-leu-1994.html
Regele leu 2	http://www.hdfilm.ro/film-the-lion-king-ii-simbas-pride-451.html
În căutarea lui Nemo	http://www.deseneanimateonline.net/2013/01/finding-nemo-online-dublat-in-romana.html
Clopoţica şi aventurile ei în lumea oamenilor	http://www.trilulilu.ro/video-animatie/clopotica-si-aventurile-ei-in-lumea-oamenilor-dubl
Clopoţica şi comoara pierdută	http://www.lumea-copiilor.eu/tinkerbell/clopotica-si-comoara-pierduta-dublat-in-limba-romana-video_e50787a9a.html
Clopoţica şi secretul aripilor	http://deseneromana.filesnew.net/dublate-romana/tinker-bell-clopotica-si-secretul-aripilor-dublat-Romana.php
Povestea jucăriilor 1	http://filmehd.net/toy-story-1995-dublat-in-limba-romana.html
Povestea jucăriilor 2	http://www.deseneanimateonline.net/2012/11/peter-pan-2-dublat-in-romana.html
Povestea jucăriilor 3	http://filmeonline-subro.blogspot.ro/2011/10/toy-story-3-2010-online-dublat-in.html
Tarzan	http://www.trilulilu.ro/video-film/desene-tarzan-disney-dublat-ro
Bambi	http://www.trilulilu.ro/video-film/bambi-dublat-in-romana
101 dalmaţieni	http://www.trilulilu.ro/video-animatie/101-dalmatieni-dublat-in-limba-romana-complet
Peter Pan 1	http://revezifilmevhs.ucoz.com/publ/desene_ animate_vechi/peter_pan_1953/14-1-0-189
Peter Pan 2	http://www.deseneanimateonline.net/2012/11/peter-pan-2-dublat-in-romana.html
Fratele urs	http://www.youtube.com/watch?v=u53W2sPEATg
Doamna şi vagabondul	http://www.trilulilu.ro/video-animatie/lady-and-the-tramp-doamna-si-vagabondul-dublat-in
Pisicile aristocrate	http://www.trilulilu.ro/video-animatie/pisicile-aristocrate-dublat-ro
Cartea junglei	http://deseneanimateonline.info/cele-mai-frumoase-povesti/cartea-junglei-1967-film-intreg-romana/
Desenele Barbie	http://deseneanimateonline.info/category/barbie/

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Poveşti şi povestiri online

Mai jos aveţi o listă de poveşti şi povestiri pe care le puteţi viziona sub forma desenelor animate, dând click pe link-urile următoare:

Nume poveste	Link
Crăiasa Zăpezii	http://www.youtube.com/watch?v=ll-hXBzQKk0
Alice în Ţara Minunilor	http://www.youtube.com/watch?v=HdqzlshR5Mc
Povestea lui Harap Alb	http://www.youtube.com/watch?v=Apf2djtgba0
Vrăjitorul din Oz	http://www.youtube.com/watch?v=dfysX6etobQ
Călătoriile lui Gulliver	http://www.youtube.com/watch?v=IYUQ1Q8oNdM
Cei trei muşchetari	http://www.youtube.com/watch?v=xxqPf9qXfC4
Robin Hood	http://www.youtube.com/watch?v=v1KL0hx5HjI
Ali Baba	http://www.youtube.com/watch?v=VXJsuQklzG8
Bradul	http://www.youtube.com/watch?v=kT8yAHpdl98
Frumoasa balerină	http://www.youtube.com/watch?v=oKRDPxxuySI

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Adevărata comoară

Un tânăr era foarte supărat că nu are mai mulţi bani, că nu-şi poate cumpăra tot ce-şi dorea. Se plimba trist pe stradă, neştiind cum să iasă din această situaţie. Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatentie, a dat peste un om sărman, fără vedere. Încerca bietul om să se ajute cu un baston şi să găseasca drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat, conducându-l de braţ.

Văzând cât sunt alţii de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani pentru tot ce şi-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sanatatea cu tot ce izvorăşte din ea - putere de muncă, bucurie si voie bună.

Acum îşi dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alţii au rămas orbi. El putea să vadă, însă, clipă de clipă, toate frumuseţile din jurul său. Există şi unii oameni care, din păcate, sunt orbi şi ologi sufleteşte, pentru că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranţă şi dragoste. Aceştia sunt cu adevărat nefericiţi.

Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai multă linişte. Cel rău şi zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un pahar cu apă sau un sfat, chiar dacă aceste lucruri nu l-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalţi ?

Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăieşte doar pentru sine. Până şi un copac obişnuit. Chiar dacă nu ne oferă fructe, ne dă cel puţin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.

“Cel bun vede bunătatea peste tot; cel rău, nicăieri.”

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Harnicul şi leneşul

Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat:

- Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite ?

- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu puşca ?

- Bineînţeles, bunicule că vânătorul şi-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe şanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.

- Păi, vezi, băiatul meu …! Tot aşa sunt şi oamenii, asemenea păsărilor. Când eşti muncitor şi harnic, când eşti mereu preocupat să faci cât mai mult şi mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneş si delăsător, diavolul cu uşurinţă îl ispiteşte, iar el cade imediat în păcat.

Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea şi să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor şi cu tragere de inimă, fiindcă doar aşa va afla linişte şi bucurie în viaţă.

Morala: Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Nu-ţi irosi timpul urând pe cineva!

Doi prieteni mergeau prin deşert. La un moment dat, cei doi prieteni au avut o ceartă, iar unul din ei şi-a plesnit prietenul. Pe cel plesnit l-a durut, însă, fără să spună ceva, a scris în nisip: „Azi, prietenul meu cel mai bun m-a plesnit”.

Au continuat pe jos până când au găsit o oază, unde au decis să facă baie. Cel care fusese plesnit a rămas prins în noroi şi a începea să se scufunde, însă prietenul său l-a salvat. După ce fusese salvat din scufundare, el a scris pe piatră: „Azi, prietenul meu cel mai bun mi-a salvat viaţa”.

Cel care şi-a plesnit prietenul a întrebat: „După ce te-am rănit, ai scris în nisip, şi acum scrii pe piatră…de ce?” Prietenul său i-a răspuns: „Când cineva ne răneşte, ar trebui să scriem acel lucru în nisip, unde vânturile iertării îl pot şterge uşor. Însă când cineva ne face un bine, trebuie să gravăm acel lucru în piatră, unde niciun vând nu îl poate şterge.”

Învaţă să îţi scrii durerile în nisip şi să gravezi câştigurile în piatră!

Se spune că e nevoie de un minut pentru a găsi o persoană specială, o oră pentru a o aprecia, o zi pentru a o iubi, dar o viaţă întreagă pentru a o ierta. „Fericirea nu este ceva ce găseşti, este ceva ce creezi.” Viaţa este prea scurtă pentru a-ţi irosi timpul urând pe cineva. Bucură-te de fiecare moment al vieţii!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

De ce are asinul cruce pe spate?

Asinul - numit şi măgar - este un animal des întâlnit în legendele şi credinţele oamenilor. Nepretenţios, asinul a fost totdeauna un ajutor pentru om, fiind un bun animal de povară. Credinţa populară spune că diavolul se poate preschimba în orice vietate, dar nu are puterea de a se transforma în măgar şi nici nu poate face vreun rău acestui animal sau oamenilor care sunt întovărăşiţi în călătorie sau la muncă de un măgăruş. Călare pe un asin au călătorit Fecioara Maria cu Pruncul Iisus, împreună cu Sfântul Iosif, atunci când au fugit în Egipt, pentru a scăpa de mânia Regelui Irod, care omora toţi pruncii. 30 de ani mai târziu, Mântuitorul Iisus Hristos intra în Ierusalim, întâmpinat de mulţimi, purtat tot de un asin. Venea călare pe un animal blând şi simplu, dând astfel dovadă de smerenie şi modestie. Nu a venit călare pe un cal, căci în acea perioadă caii nu erau folosiţi decât de cei bogaţi sau de soldaţi, în luptă. Mântuitorul însă era Domnul Păcii, al celor umili şi simpli. Asinul a fost binecuvântat de Dumnezeu, căci animalul acesta are, încă de la naştere, semnul crucii pe spinare. Iată ce ne povesteşte legenda: “Atunci când a făcut Dumnezeu animalele pe pământ, a făcut şi pe măgar, urechiat şi blând tot ca acum ... iar dunga ce o are pe spinare, în formă de cruce, se povesteşte că acest semn i-a fost făcut de Dumnezeu, când l-a binecuvântat, pe vremea când l-a încălecat Iisus Hristos, spre a intra în Ierusalim.”

„Măgarul are cruce pe spate, fiindcă a adus în spate pe Cel ce a purtat Crucea.“

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Puterea jertfei

Într-o seară, la un han, doi călători vorbeau despre drumul lung pe care îl mai aveau de străbătut, cinstindu-se cu un pahar de vin. Deodată, lumea de afară începe să ţipe. Alarmaţi, cei doi străini ies în uliţă, unde văd o casă cuprinsă de flăcări, iar alături o femeie ţipând:

- Copilul meu, copilul meu este în casă!

Fără să stea pe gânduri, unul din cei doi călători intră printre flăcări şi, după ceva timp, iese cu pruncul în braţe. Femeia îi mulţumeşte cu lacrimi în ochi, în timp ce lumea îl priveşte cu admiraţie, pentru fapta sa. În tot acest timp, prietenul său nici nu se mişcase, ci aştepta liniştit în faţa hanului. Întorşi amândoi la masă, acesta îi spune:

- Eşti nechibzuit. Puteai să mori, ce te-a făcut să-ţi rişti viaţa ?

-Am sărit în flăcări pentru a salva copilul. N-am făcut nimic deosebit. Dacă te uiţi cu atenţie în jurul tău, vezi că toate se jertfesc unele pentru altele: până şi grăuntele din pământ putrezeşte pentru ca din el să răsară o plantă nouă, o mlădiţă care să ducă viaţa mai departe, mama îşi sacrifică tinereţea pentru a-şi creşte copiii şi a-i educa, soldatul moare apărându-şi ţara şi aşa mai departe; toate trăiesc unele pentru celelalte.

- Bine, dar dacă ai fi murit şi tu, ce realizai ?

- Atunci, poate că aş fi fost si eu asemenea grăuntelui ...

Lumea toată este călăuzită de exemplul Mântuitorului, Care S-a jertfit pe Cruce pentru mântuirea noastră. Omul trebuie să urmeze şi el acest exemplu fără de care viaţa nu are sens. Cel cu sufletul curat caută binele celorlalţi şi nu pe al său; se roagă pentru toţi şi nu pentru sine; deci, prin tot ceea ce face, trăieşte pentru ceilalţi, nu doar pentru el însuşi.

"Când vă veţi curăţa sufletele voastre, atunci ele vor străluci şi se vor împărtăşi de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, îndreptate spre lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire."

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Tânărul care era invidios pe prinţ

Un tânăr care locuia într-un sat nu departe de curtea unui împărat era invidios pe prinţ, un tânăr care era exact de vârsta lui, motivul fiind; viaţa de huzur a fiului de împărat. El auzea de la oamenii din sat sau chiar de la părinţii săi ce isprăvii a mai făcut micul prinţ la nu ştiu ce bal, ori la o partidă de călărie, ori prin bâlciuri sau târguri.

Tânărul de la ţară muncea cam toată săptămâna ajutându-şi părinţii la gospodărie şi se odihnea sâmbăta după amiază şi duminica după amiază. El ar fi vrut aşa, dupa mintea lui, ca în timpul acesta când nu muncea să aibă şi el activităţi ca ale prinţului. Dar nu putea avea acestea; odată, fiindcă era sărac şi a doua; fiindcă nici timp nu avea prea mult duminică dimineaţa, fiind dus de părinţii săi la Biserică. Este adevărat că părinţii săi nu-l duceau cu forţa la Sfânta Liturghie, el fiind un tânăr credincios şi cu frică de Dumnezeu, căruia îi plăcea să se închine şi să se roage.

Dar tot avea aşa o mâhnire gândind că în vremea în care el nu ştie decât de Biserică, prinţul era prin târguri cumpărându-şi lucruri scumpe, pe la partide de călărie sau pe la comedii şi bâlciuri. Într-o zi, după Sfânta Liturghie de duminică, auzi nişte vecini discutând despre prinţ şi se apropie să audă ce zic aceia, care oricum povesteau în gura mare.

Fiul de împărat fusese în acea dimineaţă de duminică la bâlci şi acolo a încălecat un ponei care a dat cu el de pământ atât de tare, încât l-a lăsat fără suflare. După ce şi-a venit în simţiri l-au dus la doctori şi aceştia i-au spus că va umbla o perioadă destul de mare în cârje căpătând mai multe beteşuguri.

Tânărul nostru auzind acestea - curios lucru! - dintr-o dată nu mai fu invidios absolut deloc pe prinţ. Şi-şi dădu seama că îşi dorea multe din cele pe care le are prinţul, dar nu şi beteşugul său.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Sfânta Cruce

Se povesteşte că Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a poruncit să fie făcute săpături pe Muntele Golgota, unde s-au descoperit trei cruci. Pentru a afla care este Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, a fost adusă o femeie bolnavă şi i s-a spus să atingă pe rând crucile. Aceasta a atins prima cruce, apoi pe a doua, iar, când s-a atins şi de a treia cruce s-a vindecat pe loc de boala ce o chinuia de multă vreme. În felul acesta, Sfânta Elena a ştiut care este Sfânta Cruce şi care sunt cele două cruci pe care au fost răstigniţi tâlharii. Crucea Sfântă se mai păstrează şi astâzi într-o biserică din Ierusalim, săvârşind fără încetare minuni în trupurile şi în sufletele celor ce vin şi se închină în faţa ei cu sinceritate si cu credinţă.

"Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţisându-ne."

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Bunătatea naşte bunătate

http://www.youtube.com/watch?v=oVDMbUd93XQ (daţi click pe link)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Câteva cuvinte despre prietenie, iubire, bunătate şi înţelepciune

http://www.youtube.com/watch?v=oVDMbUd93XQ (daţi click pe link)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Sfânta Biserică

Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:

- Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te mai duci la Biserică, să asculţi predica, când oricum Îl vedem peste tot.

- Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă Îl văd peste tot şi prin toate. Însă, priveşte! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără setea şi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspată şi rece a fântânii, noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.

"Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor."

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

David şi Goliat

Sfânta Scriptură ne povesteşte despre poporul israeliţilor, ocrotiţi de Dumnezeu, care au fost atacaţi de către un neam războinic şi crud. Cele două armate stăteau faţă în faţă aşteptând lupta. Dintre filisteni - căci aşa se numeau duşmanii israeliţilor - a ieşit un luptător cum nimeni nu mai văzuse, un adevărat uriaş, cu o suliţă imensă în mână, cu platoşă şi scut, şi cu un coif de aramă. Numele său era Goliat - uriaşul neînvins. Şi Goliat a început să strige la oştenii israeliţi, înfricosaţi deja de statura lui împunătoare:

- Hei, fricoşilor, alegeţi un bărbat adevărat dintre voi şi să vină acela sş se lupte cu mine! De mă va doborî, noi toţi vom fi învinşi şi vă vom lăsa în pace. Dar dacă eu îl voi învinge, atunci veţi fi robii noştri şi ne veţi sluji nouă! Haideţi, laşilor, nu are nimeni curaj?

Dar nici unul nu cuteza să iasă în faţă şi să se lupte cu monstrul acela.

David vrea să lupte singur

David, un tânăr simplu şi credincios, veni chiar atunci în tabăra israeliţilor, la fraţii săi mai mari. El era pastor şi pazea în fiecare zi oile tatălui său, iar atunci când vreun animal sălbatic ataca turma, David nu se pierdea cu firea, ci azvârlea pietre cu praştia sa până ce alunga fiara. Era, însă, prea tânăr pentru luptă şi de aceea nu era încă soldat. Dar auzind David botjocurile lui Goliat, a ieşit în faţa armatei pentru a se lupta cu el.

Văzându-l atât de tânăr şi fără arme Goliat îl privi cu dispreţ şi îi striga:

- Cum îndrăzneşti să vii să te lupţi cu mine, pastorule? Te văd cu un toiag şi cu pietre în desagă, ce crezi că eu sunt câine, să mă alungi astfel?

- Eşti mai rău decat un câine, om rău şi fără credinţă, i-a răspuns David. Tu vii împotriva mea şi a neamului meu cu război, dar Dumnezeu este de partea mea şi eu te voi birui!

Lupta începe !

Amândoi s-au repezit unul spre celălalt, Goliat ridicând ameninţător lancea sa, gata să-l sfărâme pe micul David dintr-o lovitură. Dar acesta nu s-a sperit şi iute şi-a scos din traistă praştia sa ce o purta mereu la câmp, înşfăcă o piatră şi învârtind cu putere praştia deasupra capului său, slobozi dintr-o dată piatra, care zburând îl lovi pe Goliat drept în frunte.

David învinge

Uriaşul s-a prăbuşit dintr-o dată, fără suflare, la picioarele lui David. Uimiţi, filistenii au fugit care încotro, temându-se de israeliţii care acum strigau de bucurie. David a avut curaj şi încredere în ajutorul lui Dumnezeu. Chiar dacă Goliat era un războinic puternic şi viteaz, tânărul David l-a biruit, căci dreptatea era de partea sa, fiindcă "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har!”

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Cine sare mai sus?

Un băiat cam de zece anişori era supărat foarte tare pe faptul că niciodată nu câstiga, atunci când era chemat de ceilalţi copii la jocul "sare piatra". În ce consta jocul acesta: ei puneau mai întâi o piatră mai mică , apoi una mai mare, apoi un scaun de bucătărie, apoi un scaun cu spetează şi se străduiau să sară peste ele.

Băiatul nostru deşi ambiţios nevoie mare nu putea să sară mai sus decât să treacă peste piatra mai mare. Când ajungea la scaunul de bucătărie se împiedica, iar în scaunul cu spetează mereu se lovea, iar ceilalţi râdeau de el.

Într-o zi, după joacă, se duse la mama sa plângând. Îi povesti mamei sale cum se străduia să sară cât mai sus, dar că nu putea să sară cât ceilalţi, şi că, împiedicându-se în scaune, toţi râdeau de el.

- Puiule dragă, stai un pic să vedem despre ce este vorba şi nu te mai necăji...Ia spune-mi tu te rogi în fiecare seară?...

- Da mamă mă rog...

- Şi către cine înalţi tu rugăciunea?

- Păi către Dumnezeu şi sfinţi...şi către îngeri...

- Şi unde sunt aceştia?

- Păi acolo sus în Cer, spuse copilul.

- Ei da! spuse mama sa... Noi părinţii tăi suntem sănătoşi, la noi în familie este pace şi linişte, avem bunăstare?

- Da mamă, avem toate astea! spuse micuţul.

- Ei dacă avem toate astea înseamnă că rugăciunile tale sunt ascultate şi că tu poţi sări mult mai sus decât crezi. Fiindcă unii oameni aici pe pământ pot să sară sus peste pietre ori peste scaune, dar omul care se roagă poate să sară până sus la Cer.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Despre Dumnezeu

Fericitul Augustin se gândea într-o vreme că ar fi bine să scrie o carte pentru creştini pe care să o intituleze "Despre Dumnezeu”. Şi pe când era preocupat de aceasta, obişnuia să se plimbe pe malul mării, pentru a i se limpezi gândurile. Mergând el aşa, la un moment dat, a ajuns la un loc în care găsi un copil care se juca. Copilul făcuse o groapă în nisip şi cu un vas căra apă din mare şi o turna în groapă. Şi iar se ducea şi umplea vasul, iar îl vărsa… şi tot aşa.

- Ce faci tu copile aici? a întrebat Fericitul.

- Ei iacă, vreau ca toată marea aceasta să o torn aici în groapă!

Nimic nu a mai întrebat Fericitul Augustin, doar îşi văzu de drumul lui, dându-şi seama că ce dorea el, adică să scrie o carte cu titlul "Despre Dumnezeu”, era totuna cu ce făcea copilul acela care căra apa, voind să mute marea într-o mică groapă.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Plapuma patriarhului

Într-una din zile a venit un boier bogat la Sfântul Ioan cel milostiv (1) şi văzând aşternutul lui de învelit rupt şi sărac, mergând la casa sa, i-a trimis o plapumă al cărei preţ era de treizeci şi şase de galbeni şi l-a rugat pe Sfântul să se acopere cu acea plapumă.

Patriarhul, nevoind ca să-l necăjească pe acel boier a primit plapuma şi numai într-o noapte s-a acoperit cu ea. Apoi îşi zise: "Amar ţie, ticăloase Ioane, că te acoperi cu plapumă de mult preţ, iar săracii, fraţii lui Hristos, pier de atâta frig şi ger! Câţi sunt care înnoptează fără acoperământ în vânt şi în frig şi abia au câte o rogojină sau câte o mică zdreanţă? Câţi sunt care se culcă goi pe gunoaie şi tremură de frig, apoi fiind flămânzi, nu dorm toată noaptea şi mor de frig? Vai mie, câţi săraci sunt care doresc, ca şi Lazăr, să se sature din fărămiturile ce cad de la masa mea! Vai mie, câti străini şi nevoiaşi sunt în cetatea aceasta care nu au unde să-şi plece capul, ci afară stau toată noaptea şi pătimind, mulţumesc pentru toate Stăpânului Hristos! Iar tu, Ioane, voind să dobândeşti odihna cea veşnică, petreci în răsfăţare şi toate le ai după plăcere! Vieţuieşti în casă frumoasă, porţi haine moi, bei vin, mânânci peste ales şi, pe lângă acestea toate, te-ai acoperit cu plapumă de mult preţ, din cel mai fin material. Ce mai nădăjduieşti în veacul ce va să fie? Cu adevărat îţi zic, ticăloase Ioane, nu vei dobândi împărăţia cea veşnică, ci vei auzi că bogatul acela din pilda Mântuitorului, că ai primit binele în viaţa ta, iar cei săraci au primit cele rele. Binecuvântat să fie Dumnezeu, că în celelalte nopţi smeritul Ioan nu se va mai acoperi cu această plapumă, ci săracii şi nevoiaşii se vor îndestula cu preţul ei!”

Făcându-se ziuă, îndată a trimis plapuma la târg să o vândă, ca astfel, cu preţul ei să cumpere haine săracilor. Iar când era să vândă plapuma s-a întâmplat de a trecut pe acolo chiar boierul care-i dăruise acea plapumă fericitului Ioan. Şi văzând că se vinde, a cumpărat-o el şi iarăşi a trimis-o lui Ioan, rugându-l s-o ţină pentru trebuinţa sa. Sfântul, a luat-o iarăşi, şi a pus-o din nou la vânzare. Dar boierul văzând-o, din nou a cumpărat-o şi a trimis-o lui Ioan, rugându-l să se acopere cu ea. Ioan a trimis-o pentru a treia oară ca să fie vândută, dar boierul, şi de asta dată cumpărând-o, a trimis-o iarăşi lui Ioan.

După acestea, Sfântul Ioan a trimis un cuvânt boierului acela, zicând: "Vom vedea cine din noi se va supăra mai întâi, eu vânzând-o, sau tu cumpărând-o şi iarăşi dându-mi-o”. În felul acesta Sfântul Ioan a luat mult aur de la acel boier pentru folosul săracilor.

(1) Pomenirea Sfântului Ioan Milostivul se face în calendarul ortodox pe 12 noiembrie în fiecare an.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Sfânta simplitate

Un preot de la ţară, mergând cu treburi spre satul vecin, a văzut o femeie din parohia sa spălându-şi rufele în râu şi, apropiindu-se, a întrebat-o:

- Duminica, la slujbă, am văzut că nu m-au ascultat toţi cu atenţie. Poate am vorbit lucruri prea savante şi mă gândesc, duminica asta, să vorbesc mai pe înţelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata ce-ai înţeles din ce-am spus eu la predică?

- Părinte, i-a răspuns cu smerenie femeia, eu n-am multă carte, dar aş vrea să vă întreb şi eu ceva: vedeţi pânzele ce le spăl eu acuma ? Apa trece prin ele şi le curăţă. Credeţi că au ele habar de cum le-a curăţat apa ? Şi cu toate astea, devin albe şi frumoase. Nu înţeleg eu, în biserică, tot cuvântul sfinţiei tale, dar simt în suflet căldura Duhului Sfânt, Care mă curăţeşte de păcat, aşa cum apa aceasta curăţă pânzele mele.

Tare mulţumit a plecat preotul văzând un om care nu e doar cu gândul la cele sfinte, ci şi cu sufletul.

"La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viaţă, nu printr-un anume fel de a gândi."

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Gândul cel bun

Îndreptându-se spre casă, un ţăran a găsit la marginea drumului, pe câmp, un sac plin cu porumb. Uitându-se el de jur-împrejur, s-a hotărât să-l ia acasă, fiindcă i-ar fi prins tare bine şi, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o dată înainte, înapoi, în dreapta şi în stânga şi s-a apleacat să ia sacul.

Dar, deodată, s-a oprit, amintindu-şi că, într-o singură direcţie, nu s-a uitat: în sus. Privind cerul, lăsă acolo sacul şi, zâmbind, îşi continuă liniştit drumul spre casă, spunându-şi:

- Mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat gândul cel bun. E drept că aş avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat şi liniştit. Cu siguranţă că vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodată şi se va întoarce după sac. Dacă l-aş fi luat nu m-ar fi văzut nici un om, dar m-ar fi văzut Dumnezeu.

"Mă străduiesc să am un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor."

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Liniştea sufletească

La un dineu, se găsea, printre musafiri, şi un ateu - om rău, lipsit de credinţă - care l-a întrebat la un moment dat pe creştinul de alături:

- De unde ştii tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcătele tale sau că îţi ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea?

- Dar tu, îl întrebă la rândul său creştinul, de unde ştii dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum ?

- Cum de unde ? Simt gustul zaharului.

- Deci ştii că este zahar în ceaiul tău, chiar dacă nu-l vezi. E, tot aşa simt şi eu dragostea lui Dumnezeu în inima mea. Sufletul meu îngreunat de păcate se simte izbăvit prin puterea Sfântului Duh. Sfânta Liturghie, Sfânta Spovedanie, rugăciunile îmi înălţă sufletul ce nu-şi găseşte liniştea decât la Dumnezeu.

Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.

"Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu."

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Sărăntocul din tinda bisericii

Un om sărac şi bătrân, fără rude şi fără casă avea permisiunea de la preot să doarmă noaptea în tinda bisericii. El se învelea cum putea cu o pătură ruptă şi murdară şi dormea acolo în frig, singurul avantaj fiind că nu s-ar fi udat dacă Dumnezeu ar fi dat ploaie. El nu deranja pe nimeni, nu vorbea şi nici nu cerşea, dar cu toate astea mai multe femei din zonă nu-l sufereau spunând că este murdar şi că cine ştie ce microbi poartă în hainele lui murdare. Găsiră aceste femei un pretext şi se duseră apoi la părinte să discute. Ele spuseră că nu pot dimineaţa să se apuce de curăţenie în tinda bisericii, fiindcă sărăntocul stă acolo întins şi slujitorul lui Dumnezeu le făcu pe plac şi îi spuse bătrânului să plece, fiindcă deranjează. Acesta a plecat fără să cârtească, iar femeile erau bucuroase că se făcuse în biserică ceea ce ele voiau.

După ce au ieşit într-o seară de la vecernie intrară în vorbă cu jandarmul care patrula prin târg după cum îi era misiunea. Acesta le întrebă:

- Dar unde este bătrânul care dormea în tinda bisericii?
O femeie îşi ascuţi glasul şi rosti cu mândrie.

- Un’ să fie? La treburile lui! L-am izgonit din tinda bisericii…Ce acolo e loc de dormit?

- Păi rău aţi făcut! rosti jandarmul.

- Păi de ce să facem rău, că ne-a dat voie părintele! rostiră ele răspicat.

- Ei ştiţi că eu mai am şi ronduri de noapte! Şi de multe ori l-am surprins pe bătrân făcând lucruri dumnezeieşti.

- Eiiiii, cum să facă lucruri dumnezeieşti zdrenţărosul acela!?

- Ei, aflaţi creştinelor acestea, că sunt lucruri pe care nici părintele nu le ştie. Sărăntocul din tinda bisericii, sau zdrenţărosul cum îi ziceţi voi, a apărat odată biserica de hoţi şi prădători sărind la ei cu bâta. Altă dată i-a dat lumânări unei femei care avea soţul muribund. Femeia neştiind ce să facă, fiind miezul nopţii şi soţul ei aproape să-şi dea sufletul, a venit aici la biserică ca să găsească o lumânare şi sărăntocul a ajutat-o. Şi altădată văzând că vasul cu agheasmă are o gaură prin care se scurgea apa sfinţită de Bobotează s-a pus să repare vasul, căci altfel toată apa sfinţită ar fi curs pe jos şi s-ar fi făcut mare păcat…

- Şi de ce nu ne-ai spus astea din timp? Căci noi n-am ştiut că omul are faptele astea bune, spuseră femeile.

- Bătrânul m-a rugat frumos să tăinuiesc acestea, fiindcă fapta bună se face într-ascuns, nu se trâmbiţează. Voi ştiţi că el nu vorbea, dar mi-a spus într-o seară acestea: ,,Mai repede mă odihnesc, faţă de păcatele mele când sunt înghiontit, jignit sau izgonit, decât atunci când mă laudă lumea. Rogu-te fii bun şi nu spune cuiva că aş fi făcut ceva bun, lasă-mă astfel să mă odihnesc!”.

Auzind acestea femeilor le-a părut rău că au izgonit săracul şi au plecat apoi care încotro să-l caute. Şi se spune că încă mai caută şi astăzi, fiindcă nu l-au mai găsit.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Tăietorul de lemne

Un pădurar avea o secure ştirbă şi cu ea dobora copacii. "Nu am timp să o ascut!”, le spunea celorlalţi şi cu securea ştirbă depunea un efort dublu, dar tăia atâţia copaci cât să-şi asigure traiul de zi cu zi. Un om, care se ocupa mai mult cu rugăciunea şi nu prea făcea treabă prin casă, lăsând totul pe seama nevestei, avea obiceiul să râdă de pădurar că tăia copacii cu securea ştirbă. Într-o zi, fiind mare nevoie de el prin curte să ajute la o treabă şi fiind chemat de nevasta sa, acestă refuză sub pretextul că se roagă, că e vremea rugăciunii...Merse în locul unde se ruga de obicei şi auzi acolo o voce ca venind din cer: "Rugăciunea ta e ca o secure ştirbă.”

Tare se miră de această voce, dar apoi cugetănd pe îndelete îşi dădu seama că pădurarul, aşa cum avea securea ştirbă, tot îşi făcea treaba lui, tot dobora copacii...Dar el rugându-se şi uitând să-şi ajute aproapele - să slujească celui de lângă el - şi securea ştirbă o avea şi nici copaci nu dobora. Şi hotărî din clipa aceea să-şi preţuiască mai mult nevasta, să înveţe să sară în ajutor aproapelui, să-i slujească şi să-l iubească. Căci a iubi şi a sluji tot rugăciune este.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Nemurirea sufletului

Într-o şcoală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Văzând chipurile nedumerite ale micuţilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masă şi îl arătă tuturor:

- Vedeti cum merge acest ceas ? Că şi un om care trăieşte, tot astfel ceasul ticăie şi rotiţele lui se învârt.

După aceea, a pus ceasul pe catedră, i-a demontat cu grijă carcasa de metal şi a scos mecanismul plin de rotiţe mici, ce continuau să se învârtă.

- Vedeţi, chiar dacă am scos motoraşul din carcasă, el continuă să meargă. Tot aşa şi sufletul, când părăseşte trupul, după moarte, continuă să trăiască. Sufletul este nemuritor şi, de aceea, trebuie să ne îngrijim nu doar de trupul nostru, ci şi de suflet. Aşa cum aveţi grijă să nu vă murdăriţi hainele sau să nu vă răniţi lovindu-vă, tot aşa trebuie să fiţi mereu atenţi ca nici sufletul vostru să nu se "murdărească" de păcate sau să fie doborât de ispite şi neputinţă. Sufletul trebuie să fie mereu curat, fără răutate şi fără păcat, fiindcă doar aşa el poate primi lumina binecuvântată a dragostei dumnezeieşti. Doar aşa sufletele noastre pot iubi şi pot fi iubite.

"Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarăşi se va uni cu trupul."

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu

Se spune că demult, ar fi fost un împărat puternic care avea un fiu, pe cât de deştept şi de chipeş, pe-atât de ascultător.

Cum băiatul crescuse, împăratul s-a hotărât să-l însoare cu fiica unui alt împărat vecin. Fiul, Alexie era numele său, nu s-a împotrivit, dar de cum s-a sfărşit nunta în biserică, fără să sufle o vorbă, a plecat, nu se ştie unde şi nu s-a mai ştiut de el. De cum a ieşit din biserică, Alexie a mers tot înainte, până ce a ajuns la o mănăstire. Acolo, s-a rugat să-l primească şi pe el şi, după o vreme, ducând viaţă cucernică, s-a calugărit.

Când stareţul a murit, ceilalţi monahi au vrut să-l numească pe el egumen (stareţ), dar iarăşi Alexie nu s-a învoit cu onorurile şi, în taină, a părăsit mănăstirea. Între timp, anii şi posturile îi brăzdaseră obrajii, altădată rumeni, iar barba lungă îi ascundea chipul. În straie sărmane şi astfel schimbat la faţă, Alexie se întoarse la tatăl său, căruia, fără să-i spună cine este, i-a cerut o cămăruţă lângă grajduri. Acolo a mai trăit el câţiva ani, în reculegere, rugăciuni şi post, neştiut şi singur, doar cu Dumnezeu în suflet şi îngrijind de animale.

Iată însă că, într-o bună zi, clopotele bisericii au început să bată. Când s-au dus la biserică, să vadă cine murise, oamenii au rămas muţi de uimire: clopotele băteau singure, netrase de mână de om. Şi tot atunci, slujbaşii curţii împărăteşti au văzut în chilioara străinului o lumină vie, de parcă ar fi fost înăuntru o torţă aprinsă. Când au dat fuga să vadă ce s-a întâmplat, l-au găsit pe călugăr mort, întins la pământ, cu mâinile pe piept puse cruce, iar în jurul lui pluteau prin aer limbi de foc luminoase, care însă nu incendiaseră încăperea. În mâini, monahul ţinea o scrisoare şi, oricât s-au străduit ei să i-o smulgă, nu au izbutit.

Chemat în grabă, împăratul a poruncit să i se aducă scrisoarea, dar nimeni n-a putut-o lua. Dar când s-a apropiat el însuşi de cel mort, a luat scrisoarea uşor, fără opintire. Pe hârtie, stătea scris: Eu sunt fiul tău, cel de mulţi ani pierdut... Alexie. Era în ziua de 17 Martie.

De atunci, an de an, lumea ortodoxă, românii de pretutindeni serbează Alexiile sau pe Cuviosul Alexie, Omul lui Dumnezeu, Alexie cel Cald sau Omul cel cald al lui Dumnezeu, cum i se mai spune. Pentru că în ziua lui, în fiecare an pământul se dezgheaţă şi învie toate gângăniile, iar pământul se dezmorţeşte.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Ziua sărbătorii de Alexii

De 17 martie, în fiecare an, se vede că este o mare şi deosebită zi a lui Dumnezeu. Căci este ziua când, ca prin minune se deschide pământul şi toate gângăniile, insectele şi târâtoarele ies din pământ şi încep să-şi vadă de ale lor, după minunata grijă şi rânduială a lui Dumnezeu.

Se spune că după ce Dumnezeu a făcut lumea, aşa cum o vedem noi, se uită la oameni să-i vadă dacă sunt mulţumiţi cu darurile pe care le-au primit, dacă le folosesc cum trebuie sau nu. A văzut odată că insectele cele mai mici, gângăniile, unele mai mari, altele aproape nevăzute, mai mult îl supărau pe om. S-a gândit să le adune şi să facă altceva cu ele. Le-a adunat într-o lădiţă, le-a încuiat şi văzând un călător pe nume Alexie îi spuse: "Unde mergi Alexie?”. "Către mare, Doamne”, răspunse călătorul. "Fă bine Alexie, ia lădiţa asta plină cu gângănii, să n-o deschizi, şi s-o arunci în mare aşa cum se află!” Alexie a luat lădiţa, dar când a ajuns la malul mării, din curiozitate, nemaiputând rabda, a deschis lada. Gângăniile s-au risipit cu iuţeala gândului în toate direcţiile printre

ierburi, nisip, pietre, prin crăpăturile lemnelor şi ale pomilor, prin apă. Alexie a intrat în panică atunci şi a încercat din răsputeri să le adune, dar nu a reuşit. De atunci, pământul e plin de gângănii, fiecare cu rostul său, bine gândit de Dumnezeu. Drept pedeapsă pentru Alexie, acesta a fost transformat de Dumnezeu în cocostârc, astfel că şi-n ziua de azi el mai caută şi scormone după gângăniile risipite pe pământ.

Şi ca să se vadă până la capăt minunata pronie a lui Dumnezeu, să se mai ştie că gângăniile ies din pământ de Alexii, în ziua când ortodocşii îl prăznuiesc pe cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, şi intră la loc în pământ exact în ziua marii sărbători a Sfintei Cruci.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Sinceritate

În timpul războiului, viaţa era tare grea şi oamenii sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotărât să-i ajute pe cei sărmani şi a trimis vorbă în tot târgul că, din ziua următoare, el va oferi pâine oricărui copil şi asta fără nici un ban. A doua zi, încă din zori, mulţi prichindei se strânseseră în faţa casei în care locuia omul atât de bun la suflet. Când acesta a apărut cu nişte coşuri mari, pline cu pâine, copiii s-au repezit, îmbrâncindu-se, lovindu-se, căutând fiecare să apuce o pâine cât mai mare. Fiecare, cum punea mâna pe câte o pâine, o lua la goană, bucuros fiindcă prinsese o bucată mai mare. Era acolo o hărmalaie ...

Dar omul a observat că undeva, la marginea curţii, aştepta cuminte o fetiţă. După ce toţi ceilalţi copii şi-au ales ce pâini au vrut şi au plecat cu ele, fetiţa s-a apropiat şi ea de primul coş şi s-a uitat în el. Dar acolo nu mai rămăsese nimic. A căutat şi în cel de-al doilea coş, dar şi acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al treilea coş a găsit o pâinică mică, mică, pe care nici un copil nu o băgase în seamă. Fetiţa a luat-o, a mulţumit frumos pentru pâine şi a plecat spre casă.

Toată ziua a stat omul şi s-a gândit la cum se purtase acea fată şi, ca urmare, a dat poruncă la bucătărie să fie coaptă o pâine mică, dar în care să fie puşi 10 galbeni. Apoi, dis de dimineaţă, a aşezat pâinica deasupra celorlalte pâini şi a ieşit iarăşi cu toate coşurile în curte, unde copiii deja se strânseseră şi aşteptau nerăbdători. Din nou s-au repezit şi s-au luat la harţă. La sfârşit, fetiţa noastră, care aşteptase cuminte, ca şi în ziua precedentă, s-a ales tot cu pâinea cea mai mică, singura rămasă. Şi de această dată, i-a mulţumit frumos omului şi s-a grăbit spre casă, unde mama ei o aştepta. Când s-au aşezat la masă şi femeia a rupt pâinea, ce să vezi ?! Galbenii s-au răsturnat pe masă din aluatul proaspăt.

-Vai, s-a speriat mama, ce să fie cu aceşti bani ? Dacă banii au ajuns din greşeală în pâinea adusă de tine? Poate i-au căzut brutarului, în timp ce frământa aluatul. Ia-i şi du-i imediat înapoi!

S-a întors fetiţa la casa omului şi i-a dat acestuia toţi banii, spunându-i cum mama ei i-a găsit în pâinica primită. Privind-o cu drag, omul i-a răspuns:

-Banii aceia nu au ajuns întâmplător acolo. După ce am văzut ieri cum ai avut răbdare şi cum te-ai mulţumit chiar şi cu mai puţin, am hotărât să te răsplătesc. Astăzi, am văzut şi cât eşti de cinstită, fiindcă ai fi putut păstra totul, dar tu mi-ai adus banii înapoi. Drept răsplată, în fiecare dimineaţă când vei veni să iei şi tu o pâinică, vei primi şi câte zece galbeni.

Doamne, ce bucuroasă a fost fetiţa. Nu ştia cum să-i mulţumească omului pentru atâta bunătate. S-a dus în fugă la mama ei şi ia dat bănuţii, după care i-a povestit totul, iar mama a povăţuit-o şi de această dată, iar fata i-a urmat sfatul.

Aşa se face că, de atunci, în fiecare dimineaţă, când primea galbenii, fata se ducea în mijlocul celorlalţi copii şi împărţea cu ei toţi bănuţii. Ştia că şi ceilalţi au nevoie de milostenie la fel de mult ca şi ea.

"Sărăcia sau bogăţia nu pot învinge DRAGOSTEA, dar DRAGOSTEA poate învinge şi sărăcia şi bogăţia."

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Legenda celor mai frumoase daruri

Dragii mei, cel mai frumos moment din viaţa unei familii este atunci când se naşte un copil. Venirea pe lume a unui nou suflet este cea mai mare minune, fiind lucru sfânt, motiv de mare bucurie atât în familia micuţului, pentru părinţii şi rudele sale, cât şi în cer, unde îngerii şi sfinţii se bucură şi ei şi se roagă pentru sănătatea şi mântuirea pruncului. Tradiţtia este că atunci când mergi pentru prima dată la un copilaş nou-născut să-i duci ceva în dar. Acest frumos obicei creştin a rămas de când Maica Domnului L-a adus pe lume pe Pruncul Iisus.

Se spune că, atunci când s-a apropiat sorocul venirii pe lume a Mântuitorului, mare bucurie şi nerăbdare era sus, în cer, fiecare înger neştiind cum să se pregătească mai bine pentru clipa cea mare.

- Ştii, zise un arhanghel, eu mă voi duce cu îngerii mei şi voi cânta cele mai frumoase cântări, cum nu s-au auzit vreodată pe pământ sau în cer, pentru a le încânta sufletul Pruncului şi Maicii Sale.

- Bine te-ai gândit, i-a răspuns alt arhanghel, eu mă voi duce cu îngerii mei, vom aprinde toate stelele şi vom alunga toţi norii. Astfel, noaptea Sfintei Naşteri, va fi cea mai frumoasă noapte din câte s-au pomenit.

- Noi, săriră bucuroşi alţi îngeri, îi vom anunţa pe păstori, să vină şi ei să se închine Domnului şi vom avea grijă ca nimeni să nu tulbure liniştea Pruncului.

Vă daţi seama, dragii mei, ce zarvă era în cer. Toţi îşi pregăteau darurile. Doar undeva, într-un colţ de rai, stătea trist un înger care nu ştia ce să îi ducă micului Iisus, când Se va naşte. Îngerul acesta era ocrotitorul animalelor şi toate vietăţile îl ascultau.

- Eu cred, zise îngerul în sinea sa, că tare frumos ar fi ca şi necuvântătoarele să se închine Domnului, la Naşterea Sa, căci toată creaţia se va bucura de venirea Sa pe lume. Dar ce animale ar fi mai potrivit să trimit ? Si numaidecât coborî pe pământ, într-o frumoasă poieniţă de la marginea unei păduri. Anunţă să i se înfăţişeze toate vietăţile care ar vrea să I se închine Domnului şi să-I ducă daruri. Vestea s-a răspândit cu repeziciune şi fiarele au şi început să apară. Primul, bineînteleş că a venit leul, regele animalelor. Oricum, cine ar fi îndrăznit să apară înaintea lui ?

- Eu îl voi păzi pe Prunc, nu voi lăsa pe nimeni să se apropie. Colţii şi răgetele mele cumplite ar alunga, fără îndoială, orice nepoftit, zise plin de el leul.

- Ei, dragul meu, îi răspunse îngerul, tu eşti prea fioros. Cred că mai degrabă L-ai speria pe micul Prunc. Aşa că, fără supărare, eu zic să I se înfăţişeze altcineva.

Nici nu a terminat bine vorba, că vulpea, care atâta aştepta, a şi sărit în faţa îngerului şi, prefăcându-şi glasul cât mai mieros cu putinţă, zise:

- Vai, dar bine v-aţi mai gândit, fără îndoială că e nevoie de cineva care să aibă grijă multă de Cel nou-născut. Eu aş fi cea mai potrivită, iar darul meu tare bine ar mai prinde: în fiecare dimineaţă îi voi aduce câte o găină şi alte bunătăţi de-ale gurii, pentru a nu flămânzi nici o clipă.

- Stai uşurel, cumătră vulpe, îi întoarse vorba îngerul, tu eşti prea vicleană si nu cred că Bunul Dumnezeu s-ar bucura de darurile tale obţinute prin furtişaguri.

Aşa că ia să vedem cine mai doreşte.

- Noi, noi, suntem aici sus, pe creangă, ciripeau de zor păsările: ciocârlii, vrăbiuţe şi multe alte înaripate. Noi vom cânta cele mai frumoase triluri.

- Nici asta n-ar fi bine, le-a întrerupt îngerul. Voi sunteţi prea gălăgioase. Dacă veţi ciripi toate odată va fi mare hărmălaie şi, oricum, vor fi acolo cei mai pricepuţi îngeri să cânte, aşa că nici voi nu puteţi merge.

- Dar mergem noi! ziseră câteva furnici ieşite dintr-un muşuroi, i-am duce Pruncului fărămituri de pâine proaspată şi fărămiţe mici de zahăr.

- Ei, hărnicuţelor, ar fi frumos şi vă mulţumesc că v-aţi gândit, dar voi sunteţi prea mici şi vor fi acolo păstorii şi magii. Şi tare mi-e frică, din neatenţie, să nu vă strivească vreunul sub picior. Aşa că mai bine rămâneţi la ale voastre.

- Dar eu, zise păunul, desfăcându-şi coada-i nemaipomenită: Eu cred că aş fi cel mai potrivit să mă înfăţişez înaintea Domnului. Frumuseţea mea va încânta pe toată lumea, pe Prunc şi pe sfânta Sa Maica.

- E adevărat, eşti foarte frumos, păunule, dar tu prea eşti cochet şi fudul. Aşa că prefer să mai caut! îi răspunse şi lui îngerul cu răbdare.

Şi tot aşa, unul câte unul, aproape toate animalele s-au perindat prin faţa îngerului, însă acesta nu se putea hotărî care vietate ar fi cea mai potrivită să fie alături de Pruncul Iisus, când Acesta Se va naşte. Spre seară, văzând că nu se mai înfăţisează nimeni, îngerul s-a ridicat şi a dat să plece, dar a auzit zgomot pe câmpul de la marginea pădurii. Era un ţăran care-şi ara ogorul, având înhămat la jug un bou. Puţin mai încolo, paştea cuminte măgarul pe care omul îşi încărcase desaga cu cele de trebuinţă, îngerul, nevăzut de om, ci doar de animale, s-a apropiat de bou şi de măgar şi, mergând uşor pe lângă brazdă, i-a întrebat:

- Spuneţi-mi, n-aţi vrea să vă închinaţi Domnului, la Naşterea Sa, şi să îi duceţi ceva în dar ?

- Bunule înger, răspunseră cu tristeţe boul şi măgarul, dar ar fi o onoare prea mare pentru noi. Şi n-am avea nimic de preţ să-i putem oferi Pruncului şi Maicii Sale. Noi nu ştim decât să muncim din zori până seara. Cu ce L-am putea ajuta noi pe Dumnezeu şi ce-ar putea El să vadă la noi ?

Deodata, chipul îngerului se însenină şi o sfântă lumină inundă tot câmpul. Acum era fericit, găsise, în sfârşit, darul cel mai potrivit.

- Ei bine, aflaţi că voi sunteţi cei aleşi. Veţi fi alături de Maica Domnului şi de Iisus, în noaptea de Crăciun. Căci voi ne arătaţi, prin muncă, smerenia, ascultarea şi răbdarea. Iar acestea sunt lucruri sfinte. Apoi, cu răsuflarea voastră caldă, îl veţi încălzi pe Prunc, care va fi culcat chiar în ieslea cu fânul vostru. Aşa a ales Dumnezeu să vină în lume şi aşa este cel mai bine: într-un grajd sărăcăcios şi umil, nu în palate şi lux. Aşa că pe voi v-am ales şi eu să îi fiţi alături, la Naşterea Sa.

Boul şi măgarul se uitau miraţi şi nu le venea să creadă. Nici n-ar fi îndrăznit să spere la aşa cinste mare şi la atâta bucurie: Domnul Iisus să vină în mijlocul lor, iar ei să fie martori la cea mai mare minune din toate timpurile. Ce fericire, nu le venea să creadă!

- Cei din urmă vor fi cei dintâi, le mai spuse îngerul şi dispăru. Şi aşa este: toţi cei umili şi smeriţi se vor bucura mai târziu şi vor ajunge lângă Dumnezeu, Care-i va răsplăti pentru credinţa şi dragostea lor.

Şi iată că a venit şi noaptea sfintei Naşteri a Domnului, cea mai frumoasă noapte din câte au existat. Pruncul a primit de la toţi felurite daruri: păstorii au venit cu lapte, magii i-au adus aur, smirnă şi tămâie, iar Fecioara Maria I-a oferit cel mai frumos dar: dragostea de mamă. Şi uite-aşa, de atunci a rămas obiceiul că la naştere, orice copil să primească câte ceva de la cei apropiaţi.

Dar ştiţi cine este, de fapt, cel mai aproape de copii ? Bunul Dumnezeu ! Iar darurile Lui sunt cele mai frumose şi mai folositoare, căci atunci când se naşte, fiecare copil primeşte de la Dumnezeu un talent, o iscusinţă, la care să fie cel mai bun atunci când va creşte. Unul va ajunge mare învăţat, altul un gospodar liarnic, celălalt un muzician desăvârşit ori poate un smerit călugăr. Fiecare cu darul şi harul său, de la Dumnezeu.

Şi voi, dragii mei, aţi primit de la Domnul cele mai frumoase daruri, atunci când v-aţi născut. Care sunt acelea ? Nu ştiu, voi trebuie să le descoperiţi, pentru a fi fericiţi în viaţă. Iar când veţi afla talentul cu care v-a hărăzit Cel de sus, cu răbdare şi muncă, veţi ajunge cei mai buni în ceea ce veţi face şi multă mulţumire veţi avea şi voi şi cei din jurul vostru.

Aşa să vă ajute Bunul Dumnezeu!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Pilde şi povestioare ortodoxe cu tâlc - Tatăl

http://www.youtube.com/watch?v=JoZwzDOY83E

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

PILDE ORTODOXE/ ADEVĂRATELE MINUNI/ DROSOFTEEA

http://www.youtube.com/watch?v=jqbseNg7st0

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Un bătrân plin de smerenie

Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i: "Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El imi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?” Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul. Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion”.
“Ghinion sau şansă, zise bătrânul, Dumnezeu le ştie pe toate?”
„Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”
Toţi au râs de el. După 15 zile însă calul s-a întors şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.

“Ce mai noroc!” strigară sătenii. Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai. “Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!”

“Ghinion, şansă, Dumnezeu le ştie pe toate?” le răspunse bătrânul. Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!

După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture pentru război. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt. “Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost duşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.” Bătrânul le răspunse: “Ghinion, şansă… Dumnezeu le ştie pe toate?” Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!

Viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin.

Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă şi plină de smerenie li de legătură cu Dumnezeu va fi mereu loc pentru bine şi vom putea fi mai fericiţi prin pronia Divină.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Puntea sufletelor

O prinţesă care trăia într-un ţinut bogat era într-atât de frumoasă încât la vârsta măritişului veneau să o vadă peţitori, chiar şi de la celălalt capăt al pământului, dorind să o ceară de soţie.

Ea primise la naştere din partea unei moaşe un cuvânt care pentru mulţi părea a fi un blestem. Spre dormitorul prinţesei, peste o apă, trecea o punte. Iar moaşa aceea spusese la naşterea copilei ca numai cel care va putea trece peste această punte subţire şi fragilă, va fi demn să-i fie soţ şi va fi omul potrivit pentru ea. Puntea aceasta era veche de câteva sute de ani, ea ducea până sub fereastra dormitorului prinţesei, dar nimeni nu ştia de ce fusese construită, la ce folosea.

Mai mulţi peţitori s-au încumetat să facă lucrul acesta, adică au dorit să traverseze puntea pentru a obţine mâna prinţesei. Unii căzând şi-au rupt mâinile şi picioarele. Alţii s-au lovit la cap. Alţii s-au umplut de bube şi râie căzând în apa murdară de sub punte.

Pe prinţesă au peţit-o astfel mulţi bărbaţi, ani de zile, însă nici unul dintre ei nu reuşi să treacă puntea. Aceştia ajungeau de obicei până la jumătate, aici puntea se rupea cu ei, dar ca prin farmec puntea se refacea la loc în timpul nopţii, de parcă n-ar fi fost ruptă vreodată.

Şi trecură anii şi după o lungă serie de peţitori care tot căzură în apă nereuşind să treacă puntea, nimeni nu mai îndrăzni să se aventureze spre fereastra de sub dormitorul prinţesei. De acum toată lumea se gândea că prinţesa va rămâne fată bătrână. Astfel că regele dădu sfoară în ţară că cine se va încumeta din nou pe punte, va căpăta şi pe prinţesa de soţie, dar şi jumătate din împărăţie. Şi veniră iar peţitori: filozofi, prinţi, negustori şi chiar şi oameni simpli şi încercară să meargă pe punte. Aceasta însă se rupea de fiecare dată la jumătate şi peţitorii cădeau în apă.

Odată, pe la apusul soarelui, Atanasie, un simplu fiu de ţăran care crescuse însă de mic la curtea regelui se gândi că ar fi bine să-i ducă nişte flori prinţesei, fiindcă ţinea la ea ca la o soră. Tânărul Atanasie vedea de cai şi se putea spune că acesta copilărise împreună cu prinţesa care îndrăgea foarte mult caii. Tânărul nu-şi bătea mintea cu lucruri lumeşti. El era credincios, citea Sfânta Evanghelie şi ţinea fără tăgadă posturile şi rânduielile bisericeşti. Astfel că el nu ştia, deşi se dăduse sfoară în ţară, de ce se chinuiau toţi să treacă puntea aceea.

Într-o zi păşi şi el pe punte, dar doar cu gândul să o împodobească cu flori, astfel ca prinţesa să aibă o privelişte frumoasă când va privi de la fereastră. Merse fără probleme de la un capăt la celălalt, puse flori în stânga şi în dreapta şi - să vezi şi să nu crezi - puntea nu se rupse cu el. Nimeni nu l-a văzut pe tânăr trecând puntea, dar după ce prinţesa văzu dimineaţa puntea împodobită cu flori îşi dădu seama că cineva trecuse pe acolo fără să pice în apă. Şi toţi se mirau cum de acela nu revendicase mâna prinţesei şi nici jumătate din regat.

Atanasie al nostru după ce se ofiliră florile, se mai duse o dată pe punte şi o împodobi din nou. Şi nici de data asta nimeni nu-l văzu. Şi făcu treaba asta încă de două ori, fără să-l vadă nimeni, până regele hotărî să pună permanent de pază pe cineva, fiindcă toţi erau curioşi cine a cutezat să treacă puntea...Când Atanasie voi să schimbe din nou florile, fu luat pe sus de omul de gardă şi dus la rege.

- Dar ce cauţi tu măi copile, pe puntea care duce la dormitorul fiicei mele?

- Iacă, am vrut doar să pun flori ca să împodobesc puntea, nu am avut alte gânduri...

- Cum adică tu nu ştii ce capătă acela care traversează puntea?...

- Nu! Dumnezeu mi-e martor că nu am trecut-o ca să capăt ceva...

- Dar tu n-ai văzut oameni, bărbaţi de pretutindeni, încercând să treacă puntea?...

- Ba da, dar am crezut că e vreo distracţie de a lor, căci mereu îi vedeam cum se aruncă în apă când ajungeau la jumătate.

Auzind acestea regele se miră foarte şi chemă moaşa care pusese acel legământ privind viitorul prinţesei şi căsătoria ei.

Un pic mânios regele o întrebă pe moaşă:

- Spune-mi de ce ai zis acestea? De ce ai zis că legământul tău este spre binele prinţesei. Iată! spuse arătând spre tânărul Atanasie, acesta a trecut puntea...Cum crezi tu că-mi pot da fata, după un grăjdar?

- Ei bine, rege şi stăpâne al nostru...Află că mai întâi am pus acest legământ din dragoste pentru prinţesă, căci nu am vrut să o ia de soţie cineva cu inima de piatră, spuse moaşa...Or Dumnezeu e sus şi a văzut că toţi cei care au încercat să treacă puntea nu au venit aici fiindcă îţi iubeau fiica, ci pentru că doreau avere şi rang...Puntea aceasta este o punte a sufletelor, construită în vechime de un prinţ care o putea trece doar cu puterea dragostei... Dacă acest tânăr, Atanasie, a reuşit să treacă puntea înseamnă că a făcut-o cu puterea iubirii şi cunoscând sufletul fiicei tale... Pe când pe ceilalţi nu i-a interesat decât să căştige faimă şi jumătate din regat...

- Dar acest tânăr e un om simplu, spuse regele.

- Este, dar nu e nimic de făcut. Când puntea dintre sufletele a doi oameni este clădită de Dumnezeu nu o dărâmă nici vântul cel mai puternic şi niciun cutremur...

Înţelegând că din dragoste pentru fata lui, Atanasie urcase acolo şi împodobise puntea cu flori, se gandi să respecte legământul şi să i-o dea de soţie pe prinţesă. Se gândea regele că Dumnezeu în bunătatea Sa va avea grijă de cei doi tineri să se cunoască, să se respecte şi să se iubească, la fel cum a avut grijă ca toţi cei cu inima rece, care au venit după avere şi ranguri să fie doborâţi de pe punte în apă. Şi s-au cunoscut mai îndeaproape cei doi tineri şi s-au însoţit spre a merge împreună la bucuriile Împărăţiei cereşti.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Inimă de mamă

Un băiat care trăia alături de mama şi tatăl său într-o căsuţă de la marginea pădurii, neavând copii prin preajmă cu care să se joace, învăţase aproape totul despre animale, fiindcă acestea i-au fost prietenii de joacă încă de când era micuţ. Animalele veneau de multe ori chiar până în curtea casei, şi băiatul le studia comportamentul şi mişcările, astfel că ştia care este animal rău şi care este bun; care este curajos şi care este fricos...şi tot aşa.

Animalul său preferat era lupul, fiindcă aşa ar fi vrut să fie şi el, ca un lup, adică neînfricat, puternic, impunător, stăpân peste toate...Nu-i plăceau în schimb căprioarele, fiindcă de multe ori a încercat să se apropie de ele ca să le mângâie botul jilav sau să le atingă pielea catifelată, dar acestea mereu fugeau speriate afundându-se în pădure.

Şi se jucase băiatul nostru cu o mulţime de animale şi păsări, dar niciodată cu o căprioară şi de aceea avea un fel de ciudă pe aceste animale.

Într-o zi, mergând ca de obicei să se joace, auzi ceva ca un scâncet de copil. Se apropie de locul acela de unde venea sunetul şi descoperi că în gard se prinsese o vietate. Era un pui de căprioară care se prinsese cu picioarele de dindărăt în gardul de sârmă şi nu putea nicicum să scape din acea strânsoare. Copilul ajută puiul de căprioară să scape din acea adevărată capcană, dar nu-i dădu drumul în pădure. Ce gândi: "Niciodată nu m-am jucat cu o căprioară sau cu un pui de căprioară. Pe acest pui îl voi păstra aici, pe lângă casă şi mă voi juca cu el până învaţă să nu mai fie sperios. Trebuie şi el să înveţe să fie curajos, aşa ca celelalte animale, ca lupul de pildă...”

Zicând acestea luă puiul în braţe şi-l duse într-un şopron. După aceea închise uşa şi închise şi lacătul şopronului. Merse apoi la joaca lui spunându-şi că se va juca cu puiul de căprioară a doua zi, fiindcă acum era rănit şi nu voia să-i facă şi mai mult rău.

Trecu ziua şi se trezi băiatul nostru vesel şi cu chef de joacă şi o zbughi pe uşă afară, dorind să vadă ce s-a întâmplat peste noapte cu puiul de căprioară. Luă cu el şi un snop de paie, fiindcă uitase să-i dea să mânânce. Ajungând destul de aproape de şopron văzu dincolo de gard o căprioară. El se apropie de gard să o sperie, dar aceasta mai vârtos înaintă şi băiatul se miră tare.

Văzu apoi cum căprioara se opinti pe picioarele din spate, făcu câţiva paşi înapoi, ţâşni apoi ca un arc şi dintr-o mişcare sări peste gard. Din trei salturi ajunse la uşa şopronului; aici se întoarse; lovi cu putere uşa o singură dată, încât lacătul sări cât colo; dădu cu botul uşa la o parte; îşi luă apoi puiul pe grumaz...şi din trei salturi fu iar în afara curţii, dispărând cu tot cu pui în pădure...

Uluit de cât de repede s-au întâmplat toate astea băiatul se duse mai aproape de şopron ca să se convingă că nu i s-a părut şi că într-adevăr puiul de căprioară nu mai era acolo. Rămase un pic pe gânduri, se aşeză pe o piatră şi îşi spuse: "De acum nu am să mai spun despre căprioare că sunt cele mai fricoase animale! Am văzut cu ochii mei cum căprioara nu a fugit de mine, ba chiar a avut curajul să sară gardul, să intre în curte. Curajul ăsta nici lupii nu-l au, că ei vin noaptea pe furiş!..... De acum nu am să mai spun despre lupi că sunt stăpânii şi neînfricaţii acestei păduri, fiindcă am văzut cât poate face curajul pe care ţi-l dă inima de mamă.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Poveşti şi filme de Crăciun

Vestea cea bună a naşterii lui Iisus

Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.

Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: „Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?"

Şi îngerul i-a zis: "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit".

Naşterea lui Iisus

Iisus se naşte in Betleem

În zilele acelea a ieşit porunca de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa.

Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleern, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea sa nască.

Şi a născut pe Fiul sau Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.

Îngerii vestesc Naşterea lui Iisus

Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare.

Dar îngerul le-a zis: "Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul;că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle".

Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună-voire".

Păstorii se duc la iesle

Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: "Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut".

Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către pastori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa.

Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese.

Dumnezeiescului Prunc I se pune numele Iisus

Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai inainte de a se zămisli în pântece (Lc. 2, 1-21).

Ca întru numele lui Iisus, tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt (Filip. 2, 10).

Magii caută Pruncul la Ierusalim

Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: "Unde este regele iudeilor, Cel care S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui".

Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi, adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, caută să afle de la ei: "Unde este să Se nască Hristos?" Iar ei i-au zis: "În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel".

Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua şi, trimiţându-i la Betleem, le-a zis: "Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui”.

Magii găsesc Pruncul la Betleem

Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi, iată, steaua pe care o văzuseră la Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi, văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.

Şi, intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi, căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi, deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor (Mt. 2, 1-12).

Şi se vor închina Lui toţi împăraţii pământului, toate neamurile vor sluji Lui (Ps. 71,11).

Uciderea pruncilor din Betleem

Fuga in Egipt

După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă".

Şi, sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu".

Irod pune să ucidă pruncii

Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.

Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: "Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă: Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, pentru că nu sunt".

Întoarcerea în Nazaret

După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, şi i-a zis: "Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau sş ia sufletul Pruncului". Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel.

Şi, auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema.

Iar Copilul creştea şi se întărea cu duhul, umplându-se de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui (Mt. 2, 13-23; Lc. 2,40).

Iată, Dumnezeule, vin să fac voia Ta (Ps. 39, 11).

Desene şi filme pentru copii:

Crăiasa zăpezii - Part 1 http://www.youtube.com/watch?v=xoQMBHZBbfA

Crăiasa zăpezii - Part 2 http://www.youtube.com/watch?v=uvsj6URjEUc

Fetiţa cu chibrituri http://www.youtube.com/watch?v=nsP-gi_GsG4

The Polar Express (2004) http://filmehd.net/the-polar-express-2004-folme-online-gratis-subtitrate-in-romana.html

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Sfântul Arhidiacon Ştefan - întâiul mucenic

Alegerea celor şapte diaconi

În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis:

"Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi, cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului".

Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia, pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi, rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei.

Ştefan chemat înaintea sfatului

Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. Şi s-au ridicat unii din sinagogă ce se zicea a Libertinilor şi a Cirenenilor şi a Alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan; şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a duhului cu care el vorbea.

Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: "Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii". Şi l-au dus la judecată. Şi, aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger (Fapte 6, 1-6, 8-15).

Şi a zis arhiereul: "Adevarăte sunt acestea?" Şi, începând Ştefan a grăi, a amintit de chemarea poporului israelit, de făgăduinţele făcute de Dumnezeu patriarhilor, şi, înşirând mulţimea călcărilor de lege, săvârşite de popor, a zis:

"Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt; precum părinţii voştri, aşa şi voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum".

Ştefan este ucis cu pietre

Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu, şi a zis: "Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!"

Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui. Şi, scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. Şi, îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: "Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!" Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!"

Şi, zicând acestea, a murit (Fapte 7, 51-60).

Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc si rugaţi-vă pentru cei ce vă vatamă şi vă prigonesc (Mt. 5, 44).

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Monologul lui Dumnezeu

"M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă...
Aşteptam să-mi spui două trei cuvinte, mulţumindu-mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu. Speram să găseşti câteva clipe ca să-mi spui: Bună dimineaţa! Dar erai mult prea ocupat.
         Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.
         Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-mi spui două vorbe.
         Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o ploaie măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat.
         Am crezut că făcându-ţi această placere îţi vei aduce aminte de Mine. În schimb, supărat, M-ai înjurat.
         Doream atât de mult să-mi vorbeşti. Oricum ziua era, încă, lungă!
         Ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am aşteptat.
         Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine.
         Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă.
         Am lăsat veghetori pentru tine o mulţime de stele. Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat...
         Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine.
         Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată...
         Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău.
         Te iubesc atât de mult încât te voi răbda.
         Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou.
         Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că măcar azi, îmi vei acorda puţin timp din timpul dăruit ţie.

         Îţi doresc o zi bună şi minunată ca sufletul tău luminos !
Al tău Tată, Dumnezeu."

http://casutalaurei.blogspot.ro/2013/05/monologul-lui-dumnezeu.html

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Secretul fericirii

„Fericirea este armonia dintre ceea ce gândeşti, ceea ce spui şi ceea ce faci.”- Mahatma Gandhi

Acum mult timp, în India trăia un înţelept despre care se spunea că păzea un cufăr ce adăpostea un mare secret al omenirii. Acesta l-a ajutat să devină învingător în toate aspectele vieţii sale şi să se considere cel mai fericit om din lume.

Numeroşi regi invidioşi au încercat să îi ofere faimă, putere sau bani ori chiar să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul misterios, însă totul în zadar. Cu cât aceştia încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi din cauza sentimentului de invidie care nu le dădea pace. Anii au trecut, iar înţeleptul era mai fericit pe zi ce trecea.

Într-o frumoasă dimineaţă de primăvară, la el a venit un copil şi l-a intrebat:

“- Domnule, la fel ca şi tine, vreau si eu să fiu foarte fericit. Crezi că poţi să mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?”

Înţeleptul, văzând puritatea si sinceritatea din ochii copilului, a replicat:

“- Pe tine te voi învăţa secretul de a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent.”

În realitate exista două cufere în care păstrez secretul fericirii. Acestea sunt mintea şi inima mea, iar marele secret nu este altceva decât o serie de paşi care trebuie urmaţi de-a lungul vieţii tale.

Primul pas este să conştientizezi faptul că Dumnezeu există în toate lucrurile şi persoanele care ne înconjoară şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să îi fii recunoscător pentru tot ceea ce ţi-a dat şi pentru tot ceea ce ţi se întâmplă.

Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, atunci când te trezeşti şi înainte să adormi, să spui: “Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care nu îl pot învinge”. Acest pas se mai numeşte şi autostimă ridicată.

Al treilea pas este să reuşeşti să pui în practică tot ceea ce spui că eşti. Astfel, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, încearcă să acţionezi inteligent. Dacă tu gândeşti că eşti în stare, nu-ţi fie frică să faci ceea ce ţi-ai propus. Dacă tu gândeşti că eşti iubitor, dăruieşte-te şi exprimă-ţi deschis iubirea. Dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu îl poţi învinge, atunci propune-ţi să săvârşeşti multe lucruri importante în această viaţă şi lupta pentru ele până în momentul în care le vei obţine. Denumirea acestui pas este motivare.

Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este căci ei vor obţine partea lor, iar tu o vei dobândi pe a ta.

Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui deoarece acest sentiment nu te va lăsa niciodată să fii fericit. Trebuie să îl laşi pe Dumnezeu şi să înveţi să ierţi şi să uiţi. Chiar dacă e greu, sigur nu este imposibil.

Al şaselea pas este să nu iei niciodată lucrurile care nu îţi aparţin şi să îţi aminteşti că potrivit legilor nescrise ale naturii, dacă ai făcut acest lucru, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.

Al şaptelea pas este să nu faci pe nimeni să sufere şi să conştientizezi faptul că toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.

Al optulea pas şi ultimul este: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru o parte bună şi frumoasă. Ajută-i pe cei care au nevoie fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb, iar când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile care fac acea persoană unică.

http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/7676/Secretul-fericirii-o-poveste-cu-talc/pagina-2.html

Biblioteca Husasau de Cris

Povestiri

Ajutor dezinteresat

Copilul bine crescut

Patru piersici

Alba-ca-Zăpada

Adevărata comoară

Harnicul şi leneşul

Nu-ţi irosi timpul urând pe cineva!

De ce are asinul cruce pe spate?

Puterea jertfei

Tânărul care era invidios pe prinţ

Sfânta Cruce

Câteva cuvinte despre prietenie, iubire, bunătate şi înţelepciune

Sfânta Biserică

David şi Goliat

Plapuma patriarhului

Sfânta simplitate

Liniştea sufletească

Sărăntocul din tinda bisericii

Tăietorul de lemne

Nemurirea sufletului

Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu

Legenda celor mai frumoase daruri

Pilde şi povestioare ortodoxe cu tâlc - Tatăl

PILDE ORTODOXE/ ADEVĂRATELE MINUNI/ DROSOFTEEA

Un bătrân plin de smerenie

“Ghinion, şansă, Dumnezeu le ştie pe toate?” le răspunse bătrânul. Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!

Viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin.

Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă şi plină de smerenie li de legătură cu Dumnezeu va fi mereu loc pentru bine şi vom putea fi mai fericiţi prin pronia Divină.

Crăiasa zăpezii - Part 1 http://www.youtube.com/watch?v=xoQMBHZBbfA

Crăiasa zăpezii - Part 2 http://www.youtube.com/watch?v=uvsj6URjEUc

Fetiţa cu chibrituri http://www.youtube.com/watch?v=nsP-gi_GsG4

The Polar Express (2004) http://filmehd.net/the-polar-express-2004-folme-online-gratis-subtitrate-in-romana.html

Secretul fericirii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu